Am petrecut ziua asta practic în maşină. De la Constanţa la Galaţi şi înapoi, indiferent dacă mergi via Hârşova-Brăila sau traversând munţii Măcinului, sub şase ore nu scapi. Am preferat ruta mai puţin aglomerată şi mai spectaculoasă, chiar dacă mai lungă, prin munţii Măcinului.
Dobrogea în mai/iunie este un spectacol pe care e păcat să-l ratezi. Totul e verde, totul freamătă de viaţă. Natura se străduieşte, parcă, să profite la maxim de săptămânile astea de dinaintea căldurii şi a uscăciunii de peste vară. Verdele e plin, sănătos, frunzele încă nu au fost înecate de praf – de la frunzele copacilor la spicele de greu, totul înoată în clorofilă. Câmpuri nesfârşite de rapiţă înflorită revarsă un galben festiv, condimentat ici şi colo cu petele de roşu sângeriu ale coloniilor de maci.
Cele şase ore de drum trec mai uşor printr-un astfel de decor – dar tot obosit am ajuns seara înapoi la Constanţa. Colac peste pupăză, nici nu am cheie să intru în casă. Aveam o jumătate de oră de pierdut, astfel că am luat trusa foto şi am coborât la malul mării. Chiar la graniţa cu nisipul plăjii, printre scaieţi, muşeţel, secară sălbatică şi cine ştie ce alte vegetale, îşi iţesc obrajii îmbujoraţi macii sălbatici. I-am mai tatonat eu şi în alt an, dar fără mare succes fotografic.
Ce a început ca o joacă s-a transformat rapid într-o activitate febrilă. Peste mare se adunaseră nişte nori dramatici care înghiţeau toată lumina, astfel că am pus la treabă blitzul, că trepiedul chiar mi-era lene să-l mai desfac. Combinând timpi de expunere ceva mai lungi cu diafragma mică şi blitz sincronizat pe sfârşitul expunerii, a ieşit ce urmează.
