

************
La plajă și baie în Grecia, în vremea măslinelor coapte.
Mare. Soare. Creta.
Octombrie și noiembrie pe coclauri din jurul Brașovului, în anul în care scăpam de pandemie (n-am scăpat).
E toamnă, se scurtează ziua, vin ploile, frigul. Până dăm schiurile jos din pod, ne amintim cum a fost azi-vară în Grecia.
Distanțare schiare est.
La pas, prin catedrală.
Călători prin jurul casei.
Atât de departe, atât de aproape. Grecia, Pelion, septembrie 2019.
Prin geamul autobzului, de pe buza bărcii cu motor, la pasul piciorului. Imagini dintr-o scurtă incursiune prin Delta Dunării, în iunie 2019, plus ceva Dobrogea, Brăila și Fundu Moldovei.
Nu putem cu piciorul, așa că plimbăm privirea. Locuri, momente văzute și “furate” cu telefonul. În format dng, apoi pritocite pe calculator.
În martie 2020 ne-am scos mutrele la o drumeție pe dealurile Măgurii, pe lângă Bran.
Unul din locurile de joacă favorite în turele de mtb, în plimbările de vară sau de iarnă.
Cisnădioara, lângă Sibiu. Sau Mächelsbärch (Michelsberg), lângă Hermannstadt.
Nu ai cum să dai greș cu o drumeție la Sfânta Ana.
Zece zile în Toscana. Undeva între foarte mult și prea puțin.
Pelion la începutul verii, a treia descălacare.
O duminică cu mult soare, mult cer albastru, multă culoare în general. Cald și frumos la Racoș, printre vestigii vulcanice și vechi cariere de bazalt.
Cu fetele la schi în Dolomiți. Ne întoarcem cu siguranță.
Iarna “adevărată” vine rar și stă puțin. Am fost pe fază și am prins-o în flagrant, pe dealurile Branului.
Ziua scurtă, somnul lung.
Sfânta mare turcoaz, sfântul cer albastru, sfântul nisip fierbinte, sfânta bicicletă. Sfânta vacanță.
Plimbare prin Țara Branulului și Bucegi, când se schimbă ora. Și anotimpul.
De pe carduri adunate.
… Vulcan-ul de azi a fost odată deșert, că viermii de nisip au plecat din Țara Bârsei înainte să devină celebri pe Dune…
Amintiri de la Marea Neagră, unde e mereu mai frumos în afara sezonului.
Cu picioarele, cu bicicleta, cu schiurile. Mai ales cu aparatul foto. Țara Branului, un colț de lume între Bucegi și Piatra Craiului.
La peronul din Postăvaru pleacă 2016 și vine 2017. Vă rugăm feriți linia.
Din destinațiile grecești pe care le-am repetat de-a lungul anilor, Pelion-ul e singurul care și-a păstrat farmecul și la a doua vizionare.
Dacă vă bate gândul să ieșiți prin pădure zilele astea, grijă mare. E proaspăt vopsit!
Urme de bicicletă, urme de zăpadă. Șaua Strunga între sezoane.
Aiurea prin Dobrogea.
Pe coclaurile Brașovului.
Prea mult verde ca să mai încapă și cuvinte.
Șimon-ul, dar mai ales Poarta sunt două sate de sub Bucegi unde nebunia turismului de weekend cu grătar și ateveuri n-a făcut prea mulți purici.
Plimbare de duminică în Munții Perșani, Poiana Mărului.
Am făcut furori pe FB cu fake-news-ul ăsta.
Acolo unde le stă cel mai bine, acasă la mama lor.
Cu munți în fundal și nori pufoși pe cerul albastru, chiar și Brașovul comunist arată într-un fel.
Bătând cărările cu piciorul, căutând noi locuri de dat cu bicicleta.
Instantanee dintr-o iarnă ciudată, cu zăpadă puțină și temperaturi mari. Cu două săptămâni de ger care au venit parcă de nicăieri. Și tot acolo au și dispărut.
I-a plăcut și moșului, ho, ho, ho.
Arată ca niște dealuri, la carte le zice munți. La pas prin Perșani, când s-a dus toamna dar încă n-a dat cu adevărat zăpada.
Undeva, între vara la mare și iarna la munte.
Am dat cu flashu-n primii fulgi, n-au strigat că-i doare.
Copilărim, ca să nu uităm să fim oameni.
Fiecare cu pisica lui. Mie-mi plac frunzele toamna.
Prieteni, drumeție, toamnă, poze, hribi. Duminică.
Acea oră, acea lumină, într-un noiembrie târziu pe malul Mării Negre, la Constanţa.
Culori, croiuri, materiale, texturi.
Acasă, într-un colţ de bucătărie.
Prin Londra, cu degetul uitat pe declanșatorul aparatului foto.
Agitaţie mare la grădiniţă.
Poze bune cu lumină frumoasă poate face oricine.
Curat efect halucinant.