Zece zile în Toscana. Undeva între foarte mult și prea puțin.
Foarte mult, pentru că densitatea de chestii faine este năucitoare, la sfârșitul fiecărei zilei simți că dai pe dinafară. Prea puțin, pentru că rămân atâtea chestii nevăzute…
Am avut tabăra de bază în zona Mugello, la un agroturismo. Departe de lumea dezlănțuită, aproape de Toscana rurală/montană. Suficient de aproape de Florența și de alte destinații “obligatorii”. Am manufacturat tagliatelle, am mâncat pizza făcută la cuptorul din curte. Am mângâiat pisici, ne-am dat cu bicicleta, am și lenevit.
Galeriile de poze pe căprării, să fie mai ușor de parcurs:
Mugello
Intră aici imagini din Scarperia, o mică bijuterie de oraș între dealurile toscane, dar și instantanee din scurtele ture de bicicletă și drumeții prin Mugello Alto. Inclusiv o scaldă pe sub un pod multisecular.
Arezzo – Siena
Cele două orașe medievale se potrivesc bine într-un circuit de o zi, cu plecare și întoarcere la Poggio Alle Ville. Ne-a plăcut mai mult la Siena, probabil și pentru că am ajuns în a doua parte a zilei, când lumina era mai frumoasă. Pe lângă asta, orașul (vechi) are ceva special, intrarea în piața principală cu amfiteatru natural e o experiență.
Prato – Lucca
Tot un circuit de o zi, spre vest. Chestii mai puțin grele pentru o zi mai relaxantă.
Florența
Două zile grele, consistente în Florența. Rezervări și bilete pentru dom și muzee luate on-line, stat ceva la cozi, mers mult pe jos, pizza la botul calului și multă înghețată. Nu e un loc pentru sociofobi sau agorafobi, noi preferăm de regulă liniștea naturii, sau măcar a locurilor slab populate. Dar Florența este unul din acele locuri unde strângi din dinți și mergi să vezi, că sînt multe de văzut.
Dacă vreți o concluzie: n-am reușit să găsim înghețată nasoală în Toscana. Mai căutăm.