Am petrecut ore destule la National Gallery, gazda unei colecţii impresionante atât prin cantitate, cât şi prin varietate – acoperă opt secole de pictură vest europeană, de la 1300 la 1900. Plimbându-mă din sală în sală, trecând de la Boticelli la Raphael, de la van Eyck la van Dyck, de la Leonardo la Rubens, de la Velasquez la Rembrandt, ochiul începea să nu mai vadă diferenţe. Am obosit fizic şi psihic înainte să mă plictisesc, dar spre acest ruşinos deznodămând mă îndreptam.
La Tate Modern, (celebra) galeria de artă modernă din Londra, experienţa a fost oarecum similară. Diferenţa ar fi că, după nenumărate camere cu picturi, gravuri, instalaţii şi chestii moderne din care nu pricepeam mare lucru, mă simţeam tot mai “agasat”. Am fost salvat de clopoţel, se făcuse ora închiderii.
Interesant e că în fiecare din muzee, favorite au fost picturile care se detaşau de norma contextului. La National Gallery lucrările unor Cezanne, Monet, Van Gogh, adică cele care ieşeau din convenţionalul unor secole de pictură. La Tate Modern Picasso, Matisse, Dali erau reconfortant de digerabili, într-o masă de agresivităţi vizuale pentru care aveam prea puţine chei de înţelegere. La ambele muzee, însă, intrarea e liberă. Vizitele ar trebui făcute pe principiul “puţin şi des”, altfel impresiile se diluează prea mult. Şi chiar e păcat.
Intrarea liberă la muzee importante mi s-a părut o mare chestie. La British Museum, la Natural History and Science Museums, la Victoria & Albert Museum, la National Gallery şi la National Portrait Gallery, la Tate Modern mustea de turişti dar şi de elevi de şcoală, de studenţi la arte, de oameni ieşiţi la o plimbare. Faptul că poţi să vii din nou mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, crea o atmosferă relaxată şi relaxantă. Lumea chiar vizita, nu bifa obiective turistice.
Ameţitoare agitaţia de pe străzi, în ciuda unui început de decembrie friguros. Se întuneca foarte repede şi asta era un avantaj: la lumina zilei oraşul părea cenuşiu, Tamisa tulbure şi învolburată. Noaptea locul căpăta mister, atmosferă de Crăciun cu cohortele de cumpărători bătând frenetic trotuarele zonelor comerciale.
Am cărat cu mine doar obiectivul de 50 mm, şi m-am gândit că şi pe ăla o să-l car degeaba. Cum poţi simţi un oraş cu adevărat, în câteva zile/ore de plimbări şi să faci nişte imagini care să conteze? Nu poţi. M-am amuzat, aşadar, “pictând” cu el luminile Londrei. Răsfoind imaginile pe aparat, soţia mă întreba ironic dacă m-a influenţat vizita la Tate Modern. Declar în apărarea mea că începusem “seria” încă înainte de vizita la muzeul găzduit acum într-o dezafectată centrală electrică de pe mlaul Tamisei. Vă invit să vedeţi, deci, această serie de viziuni londoneze.
