Alex

Când eram adolescent, mi-am făcut socoteala că la 24 de ani voi avea deja doi copii, că o să fiu un tată tânăr. Colegii mei de şcoală sau liceu vorbeau despre părinţii lor zicându-le “ăi bătrâni”. Îi auzeam nemulţumiţi că “tata e acasă, în concediu, aşa că nu pot să fac ce vreau” şi nu pricepeam cum vine asta, să fie părinţii în concediu şi copilul să meargă la şcoală. Părinţii mei şi-au luat concediile în timpul vacanţelor noastre, ca să putem pleca împreună la schi, la mare, fie aiurea prin ţară. Ajunsesem la concluzia că de vină este diferenţa prea mare de vârstă dintre copii şi părinţi – de vreme ce le ziceau “ăi bătrâni” – şi că, pentru a salva relaţia mea cu viitorii mei copii, ar fi de dorit să nu aştept prea mult momentul în care să devin tată.

John Lennon zicea că “Life is what happens to you while you’re busy making other plans.” Şi avea mare dreptate. Fetiţa mea Alex s-a născut la începutul lui 2008, cu mai bine de zece ani mai târziu decât plănuisem.

Între timp viziunea mi s-a mai schimbat. Lumea s-a schimbat. În ciuda celor zece ani de întârziere, mă simt un tată tânăr. Şi cred că am mai mult tact, mai multă răbdare decât aş fi avut proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii. În plus, n-aş fi avut ocazia să urmăresc prin ochiul obiectivului această experienţă extraordinară.

Propriul copil – cel mai la îndemână subiect fotografic. Greutatea principală este selecţia finală – ce imagini merită să fie în galerie? Ce imagini sunt suficient de puternice pentru a spune ceva şi unui străin, nu doar prea subiectivului părinte? Cât de multe imagini? Greu, tare greu.

Soluţia finală? O galerie în continuă transformare, precum subiectul ei. Viaţa lui Alex în 20 de imagini.