Kadea şcoala

Aşa credeam acum zece ani, când lucram la filmuleţul acesta, cred la fel şi acum: maximul de efect la nivelul schimbării mentalităţii pe care un proiect pe controversatul subiect al integrării romilor îl poate spera este să ne facă empatici.

Nu cred că avem noi, românii, vreo prejudecată mai mare decât cea împotriva romilor. Din tiparul de hoţi, leneşi, murdari, gălăgioşi în care i-am încremenit nu cred că o să-i scoată nici o campanie de imagine plătită cu bani europeni sau locali. Cred că trebuie să treacă destule generaţii până să ni se schimbe percepţia semnificativ.

Până la paşii mari putem face paşi mai mici. Prejudecăţile se hrănesc din ignoranţă, din necunoaştere. Nu poţi fi empatic cu cineva despre care nu ştii, cu adevărat, mai nimic. Decât ce citeşti prin ziare sau auzi de la cunoştinţe mai vocale care-l invocă frecvent pe Antonescu (generalul).

Nouă paşi mici am încercat să facem în 2001, cu seria de filme documentare observaţionale “Roma!le”. Laurenţiu Calciu a umblat prin toată ţara, filmând mici proiecte finanţate din bani PHARE, menite să ajute la integrarea romilor. O campanie de planificare familială în Bistriţa, o sesiune de fotografiere pentru cărţi de identitate în Ferentari, un atelier de împletituri în Apold, un bunic în audienţă la Protecţia Copilului cerând custodia celor cinci nepoţi rămaşi orfani. Sau orele de şcoală primară pentru deţinuţi analfabeţi din Penitenciarul Timişoara, prezentate în filmul din titlu: Kadea Şcoala, 15 minute de tragicomic care demonstrează, din nou, că viaţa bate filmul.

«
»