Filmăm ce pedalăm

Prima ieşire cu Canon 5D MkII la filmat, la sfârşit de august 2010. Vreme bună de biciclit prin Piatra Craiului. Destul soare, dar fără să fie prea cald. Imediat ce dădeai de umbră te cam zgribuleai.

După cum bănuiţi, e filmat din mână :-). N-am făcut nici o corecţie de culoare, n-am pus nici o muzică înălţătoare sau agitatoare. Totul e aşa cum a ieşit din 5D Mark II, sunetul de la faţa locului – inclusiv păcăniturile curelei în aparat în timp ce fugeam după personajele principale.

Tura a fost prin Prăpăstii, Şaua Joaca, Curmătura Groapelor, Şirnea, întoarcere pe cruce albastră la stâna de sub Grind, La Table, din nou Joaca şi coborât la Botorog prin Măgura. 40 de kilometri, cam 1500 diferenţă de nivel. Actori au fost Mihai de Mediaş, Paul şi Mihai de Sibiu/Bucureşti.

«
»